mă citesc aici, sau poate pe feisbuc atunci când mai postez ceva. mai intră la o vorbă cu mine pe mess, mai sună din când în când sau mai rătăcesc- o dată la câteva săptămâni, un sms amărât prin inboxul meu. uneori mă caută indirect, alteori mai trimit câte un email. sau își mai încrucișează privirile cu ale mele pe stradă sau pe la o cafea, fie mai schimbă o idee amărâtă cu câte un om apropiat mie.
și, gata... își închipuie că ei știu, că ei au aflat. și-și arogă dreptul la păreri bazate pe impresii superficiale. că mă cunosc, că mă citesc. ba unii se cred atât de importanți încât au certitudinea că ar conta în viața mea- și se simt tari, atunci nu mai au senzația că li s-a amputat din bărbăție, constată că există și sunt atât de mândri încât e clar că nu au nici cea mai vagă idee despre cum e să fii ridicol, dar penibil- jenant de ridicol.
și sunt convinși că dacă mă inspir în scrierile mele cu firicele din viețile lor mici și patetice, atunci ei există. drept pentru care devin atotștiutori. e o capcană a autosuficienței!
și comentează, se amestecă, au păreri și viziuni, emit teorii, mă sfătuiesc... pentru că ei știu!
și da, sunt plină de ironie. drept pentru care, unii dintre ei, citind acum... se vor simți extrem de ofensați. wow!
diferența e că, oricât de instabilă aș părea ori ar vrea ei să mă creadă, am o imensă capacitate de analiză și aceeași intuiție. drept pentru care nu pot, nu am cum să pic în capcane ieftine. probabil că ceea ce-i deranjează cel mai mult este faptul că, iată, nu fac concesii cretine, nu mă mint, nu mă păcălesc pentru o imagine sau pentru o zi plină.
că aleg să pot alege. și e enervant, nu...?
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu