nebunii mici

ce ne face să mergem inerți înainte, chiar și atunci- sau mai ales atunci când știm că ar trebui să ne oprim? și de ce nu o luăm pe alt drum, să ne rupem de ceea ce este și nu ne împlinește. cum de nu ne rupem de o fericire necuvenită poate, pentru că nu e sublimă și știm  că nu ne aparține deși e singura pe care am cunoscut-o.

e trist că mereu știm adevărul. ne pot minți alții dar noi nu ne putem păcăli. la un moment dat, în miez de zi sau dimineața devreme, tot rămânem singuri, doar noi cu noi.

poate că asta e pedeapsa supremă și atunci nu ne mai putem minți, nu mai putem alerga cumva în jurul nostru- și știm răspunsul, știm ce trăim și totuși și totuși și totuși! greșeala nu ne face să rupem firul. un amestec de curiozitate și masochism, puțină nebunie și mult adevăr. teama- nu de ceva ne(mai)trăit ci de renunțarea la a mai trăi ceva trăit deja alături de cineva.

poate pentru că e mai mare curiozitatea pentru ceea ce știm deja, neavând cum să fie gustată la fel de puternic atunci când nu știm...?

....................................................................................................................

și ca și când nimic nu ar fi existat... am crezut mult timp că nu-mi pot ierta nimic, mereu m-am învinovățit mai mult decât era cazul și am crezut că dacă mă uit după răspunsuri le voi și primi.

mă pot ierta- poate nu foarte ușor, dar îmi pot ierta orice; pentru că doar eu am dreptul ăsta.